Mereu mi-am dorit ca prima insulă pe care o voi vizita când ajung în Grecia să fie Zakynthos, astfel că, la finalul anului 2023 ne-am pus pe căutat informații pe Google. Fiindcă am tot auzit oameni care se duc în diverse locații elene prin ofertele agențiilor de turism, cumpărate chiar in iarna anului precedent, m-am gândit că aceasta este calea firească atunci când vrei un sejur în Grecia. Din păcate, pachetele pe care am găsit erau scumpe și nu ne ofereau condiții excelente la cazare, prin urmare am decis că ne vom organiza pe cont propriu, fiind ferm convinși că vom ieși mai bine la bani, lucru care s-a și întâmplat de altfel.
O vacanță de 7 nopți, cu multe locuri de vizitat, poate fi totuși puțin copleșitor de planificat, însă îți prezint mai jos ce am făcut noi pentru a vedea Zakynthos pe cont propriu:
Cuprins
1. Ce trebuie să știi despre Zakynthos
Zakynthos se află în partea vestică a Greciei, și este a treia cea mai mare insulă din grupul sudic din Marea Ionică, după Corfu și Kefalonia. Clima aici este mediteraneană, cu veri uscate și calde, care îți vor asigura zile însorite de concediu. Insula este populară datorită reliefului său dramatic la vest, cu coaste stâncoase și ape albastre și clare, dar cu plaje nisipoase la est. Zakynthos mai are și multă verdeață și livezi de măslini, iar ca bonus, Marea Ionică, cu ape calde și calme, face ca această insulă, numită și Zante, să fie una dintre alegerile de top din Grecia.

2. Când să mergi în Zakynthos
Datorită climei sale mediteraneene, lunile iulie și august sunt foarte călduroase, iar în plus există și posibilitatea izbucnirii incendiilor de vegetație datorate caniculei. Lunile potrivite ar fi iunie și septembrie, când temperaturile sunt moderate. Cu toate acestea, trebuie să iei în considerare că în luna septembrie apa este mai caldă și fiind final de sezon, și mai puțin aglomerată. Am ales perioada 5-12 septembrie și am avut o vreme numai bună, iar apa excelentă pentru înotat.
3. Cum ajungi în Zakynthos
Primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când îți dorești să planifici concediul în Grecia este să cauți oferte de avion sau să decizi dacă vrei să ajungi acolo cu mașina.
Am luat în calcul și varianta de a merge cu propriul autoturism, însă când am văzut că drumul din București durează 16 ore, am exlus din start această opțiune. Am fi ajuns prea obosiți după atâtea ore de condus și am fi pierdut câteva zile din concediu doar pe drumuri.

Am ales așadar să mergem cu avionul, zborul fiind de aproximativ 2 ore. Când ne-am cumpărat noi biletele spre Zakynthos în ianuarie 2024, singura opțiune low budget a fost prin compania WizzAir, la care am plătit de persoană dus-întors 1134 lei pentru un bilet tip priority cu rucsac și troller de cabină. Nu știu dacă le-am luat prea devreme, și puteam găsi un preț mai mic, însă nici că m-am uitat pe site-ul lor ca să regret că n-am mai așteptat.
4. Unde să te cazezi
Din punctul meu de vedere, stațiunea unde te cazezi ar trebui să fie cât mai aproape de majoritatea obiectivelor turistice, dar și de aeroport. Ne-am făcut din avans o listă cu ce ne dorim să vedem în concediu, astfel încât a reieșit că locul potrivit ar fi Laganas, în sudul insulei, chiar la 10 minute cu mașina de aeroport.
Am găsit pe Booking o cazare tip studio cu balcon, la Breeze Luxury Rooms, pentru care am plătit pentru 7 nopți 2300 lei, așadar 1150 lei de persoană. În total, cazarea și biletul de avion ne-au costat aproape jumătate din cât am fi plătit pentru un astfel de pachet printr-o agenție de turism.

5. Transportul pe insulă
În Zakynthos, transportul în comun ni s-a părut foarte limitat. La ieșirea din aeroport am găsit un afiș cu orarul autobuzelor, însă frecvența lor era de câteva ore și aveau conexiuni doar către Zante Town, “capitala” insulei.
Pentru deplasarea de la aeroport în stațiune, am folosit taxi-ul, al cărui tarif se stabilește în funcție de stațiunea în care vrei să ajungi. Spre exemplu, pentru Laganas am plătit 20 euro, plus câte 1 euro pentru fiecare troller, însă când am fost noi, am văzut și tarife de 60 euro pentru stațiunile din nordul insulei, care erau mai îndepărtate. În rest, dacă vii cu avionul și vrei să explorezi insula, opțiunile ar fi să închiriezi mașină, ATV sau scuter.
6. Cum închiriezi mașină sau ATV
Noi am decis să nu închiriem din prima mașină, ci să luăm pulsul stațiunii, mai ales că ne-am făcut un plan care să includă și zile de relaxare la plajele din apropiere de Laganas.
Am închiriat în 2 zile diferite întâi mașină, iar apoi ATV, și ne-am orientat la fața locului în funcție de prețul oferit. Sunt multe firme care oferă servicii de închiriere pe baza permisului auto românesc, așa că nu mi-aș bate capul să rezerv ceva în avans decât dacă vrei să preiei mașina încă din prima zi din aeroport. Pentru o Suzuki Jimny, am plătit pe o zi 60 euro, iar pentru un ATV 50 euro, ambele cu asigurare, dar fără combustibil inclus. Am parcurs cu fiecare aproape 120 km și am alimentat în ambele zile de câte 30 euro.
7. Ce activități poți face în Zakynthos
Insula este impresionantă și oferă tot ce îți poți dori: apă de un albastru ireal, plaje cu nisip fin, munți stâncoși, apusuri de soare și priveliști unice. În acest articol poți verifica itinerariul de 7 zile pe care l-am făcut pentru vacanță.
Ca activități, ne-am orientat spre o excursie cu barca la Navagio, cumpărată cu o zi înainte prin CheckYeti, care ne-a oferit și transport cu autocarul de la cazare până în portul Agios Sostis. Am plătit 50 euro de persoană și a durat în total 5 ore, timp în care am vizitat toată coasta vestică și am coborât de vreo 2 ori pentru înot pe diverse plaje. Despre această excursie și opririle pe care le-am avut voi povesti într-un articol separat, împreună cu toate obiectivele turistice la care am ajuns în toată vacanța.

Pe lângă excursia clasică spre Navagio, mai poți face și tururi cu barca cu fund de sticlă pentru a vedea țestoasele Caretta Caretta, poți închiria bărci fără permis, pe cont propriu, poți încerca paddle și snorkeling și poți schimba în fiecare zi plajele pentru diversitate.
Mie Zakynthos, și în special Grecia, nu mi se pare o destinație unde să stai într-un singur loc, sau să vii pentru cazare all inclusive. Trebuie să explorezi și să te miști constant, și mai ales să mânânci la taverne diferite, ca să te poți bucura de frumusețea insulelor.
8. Unde și ce să mănânci
Recomandarea mea, așa cum am menționat și mai devreme, este să experimentezi gastronomia locală la cât mai multe taverne. Noi am încercat următoarele locații:
- Stani Taverna (nota 4,6/5 pe Google) în Kalamaki. A fost locul în care am mâncat primul gyros grecesc autentic

- Aeras Restaurant (nota 4,7/5 pe Google) pentru o priveliște nemaipomenită asupra Porto Vromi – aici am încercat musaca

- Restaurantul Panos (nota 4,7/5 pe Google) din Laganas, unde am fost de 2 ori, și unde chiar am prins și o seară grecească în una dintre dăți. Am mâncat calamar umplut cu feta, calamar pane și musaca, iar la final am primit din partea casei și câteva felii de pepene rece. Observ că nu au mărit prețurile la mâncare față de acum un an.


- The Isles (nota 4,7/5 pe Google) tot din Laganas, unde am fost iarăși de 2 ori. Am mâncat din nou gyros, iar a doua oară am testat pizza grecească și un platou cu specialități.

Îmi plouă în gură numai când mă gândesc la toate specialitățile pe care le-am încercat, mai ales că farfuriile veneau în porți destul de mari. Prețul unui fel de mâncare a variat între 9 și 19 euro, calamarul umplut cu feta fiind cel mai scump din tot ce am gustat.
În plus, am observat că apa a fost mult mai ieftină la restaurant decât la noi în România. O jumătate de litru de apă plată ne-a costat 0.8 euro, iar o sticlă de 1 litru doar2 euro. De asemenea, este important de menționat că pentru micul dejun ne-am făcut câteva cumpărături pentru mese rapide din Lidl în ziua în care ne-am luat mașina, având în vedere c-am avut un studio cu bucătărie și frigider.
9. Ce să iei în bagaj
Este foarte important să știi că Grecia are apa atât de albastră fiindcă fundul mării nu este nisipos, ci format din pietricele și chiar din stânci. Așadar, neapărat trebuie să vii pregătit cu încălțăminte pentru apă, cu care să poți intra în mare fără să te accidentezi. În plus, salinitatea apei este de 3 ori mai mare decât cea din Marea Neagră, așadar, dacă vrei să vezi peștii de pe fundul apei, este musai să ai o pereche de ochelari de înot.
De asemenea, dacă mergi în doi și îți faci griji în privința lăsării telefonului nesupravegheat pe plajă atunci când înotați, îți recomand să cumperi o husă subacvatică. Pe noi ne-a salvat de un mare stres, fiindcă am fost în cuplu, și nu am avut încredere să ne lăsăm telefoanele la șezlong. Nu a intrat niciun strop de apă, ba chiar am reușit să facem și câteva filmulețe cu pești înotând.
Nu uita nici de SPF, mai ales că dacă vrei să explorezi insula, vei fi cam toată ziua expus la soare.
10. Cum plătești în Grecia
Noi cam toate plățile le-am făcut prin Revolut, rare au fost ocaziile când a trebuit să folosim cash. Nu mi-aș lua mulți bani la mine, însă probabil nu strică să ai câteva banconte pentru excepții.
11. Ce buget să aloci
Bineînțeles că bugetul este foarte variabil și depinde mult de ce îți dorești să faci în concediu. Pe noi, vacanța de 7 nopți ne-a costat în total 840 euro de persoană, sumă în care au intrat zborul, cazarea, transportul (taxi, mașină, ATV), mâncarea, suvenirurile, excursia cu barca și bineînțeles șezlongurile, pe care le poți găsi la prețuri destul de bune. Pe plaja Kalamaki am plătit pentru 2 șezlonguri și o umbrelă 10 euro, iar în Laganas am găsit și cu 20 euro, aceeași combinație. Eram pregătiți sufletește să cheltuim cam 1200 euro de persoană, însă deși n-am făcut rabat de la nimic și ne-am făcut toate poftele, tot am reușit să scotem mai puțin decât ne-ar fi costat prin agenție.
Sper că articolul acesta a fost folositor și te va ajuta să îți planifici și tu concediul, mai ales că majoritatea principiilor se aplică pe orice insulă ai merge în Grecia.
Leave a Reply