Detalii traseu

Marcaj traseu: bandă galbenă, cu plecare de la Cabana Piatra Arsă
Lungime: 12 km dus-întors
Durată: 4 ore în mers lejer
Dificultate: ușor-mediu
Grup muntos: Munții Bucegi

Dacă n-am reușit anul acesta să văd brândușele de pe Valea Sâmbetei, fiindcă am ajuns prea târziu și erau deja trecute, am zis că măcar să văd Rhododendronul pe Vârful Furnica. De data aceasta, am urmărit postările pe Facebook din grupurile de drumeții și, când am văzut poze cu munții roz, în primul weekend am și plecat spre Munții Bucegi.

Cunoscut și ca smârdar sau brândușă de munte, rhododendronul este o plantă cu flori roz, ce crește în tufe pitice în zona alpină, între jumătatea lunii iunie și început de lună iulie. Planta nu tolerează transplantări, așa că, vă rog, să nu rupeți florile cu gândul de a le lua acasă. Muntele trebuie să își păstreze frumusețea în continuare, pentru a ne bucura cu toții de ea.

Pentru a ajunge pe Vârful Furnica, există mai multe opțiuni. Prima ar fi să mergi cu mașina până la Cabana Piatra Arsă (Complexul Național Sportiv Piatra Arsă), iar de acolo să continui pe jos traseul, așa cum am făcut noi. A doua ar fi să urci cu telecabina la Cota 2000, de unde mai parcurgi doar 30 minute până în vârf, iar a treia ar fi să pleci direct din Sinaia spre Cota 1400, iar apoi spre Cota 2000.

Noi am plecat de dimineață din București spre Valea Prahovei, iar la Sinaia am făcut stânga spre Transbucegi, până la Complexul Național Sportiv Piatra Arsă. Fiindcă aici este punctul de plecare și spre alte obiective cum ar fi Babele și Sfinxul, Crucea Caraiman și Vârful Omu, nu am găsit loc de parcare la complex, ci am lăsat mașina mult mai departe, următoarea parte din drumul forestier parcurgând-o pe jos. Pe drum, ne-a întâmpinat un domn care colecta doar cash taxa de 10 lei de persoană pentru intrarea în Parcul Național Bucegi, în schimbul căreia am primit un bilet valabil pentru 3 luni. Tot el ne-a oferit și detalii despre cum ajungem pe Vârful Furnica, îndrumându-ne să urmăm marcajul cu dungă galbenă care pornește de la complex.

Odată ajunși în dreptul clădirii, am luat-o la dreapta pe potecă, unde am zărit primul semn cu dungă galbenă, care ne spunea că avem de parcurs până la Cota 2000 aproape o oră și jumătate. Ne-am continuat drumul printre arbuști, putând observa cum din stânga noastră se conturează Crucea Caraiman în depărtare, domnind tăcută spre orașul Bușteni. Vremea a fost în mare parte înnorată, așa cum se poate vedea și în poze, lucru ce ne-a făcut să stăm puțin îngrijorați că ne va prinde ploaia.

Ne-am continuat drumul urcând ușor în bătaia vântului rece de munte, iar la un moment dat, când am ajuns pe culme, ne-a apărut în zare Muntele Furnica, plin cu rhododendroni. Ați mai văzut vreodată un munte roz? Fiindcă eu sigur nu. Parcă era pictat, atât de frumos se vedea. Deja puteam zări puncte negre pe poale – oamenii ca niște furnici printre pâlnicurile roz, ce își făceau drum până la vârf.

Cred că la un moment dat ne-am luat cu vorba și n-am fost atenți, fiindcă, deși am urmărit marcajul cu dungă galbenă, care, apropo, era amplasat foarte des, în loc să ne ducem în marea de flori, am sfârșit prin a lua-o la stânga, ocolind astfel muntele. Nu ne-am supărat, fiindcă am putut avea o panoramă superbă cu Sinaia la stânga și cu rhododendronii la dreapta, ba chiar am zărit la un moment dat și vârful Castelului Peleș.

Am ocolit destul de bine muntele, fiindcă la un moment dat chiar am scos Google Maps sa văd unde ne aflăm. N-aveam cum să ne rătăcim, fiindcă ne ghidam oricum după cablul telegondolei Sinaia și știam că trebuie să ajungem într-acolo, așa că am făcut prima la dreapta și am ținut poteca, până când, în față, am văzut un alt munte roz – probabil Vârful cu Dor. Nu ne-am mai abătut spre el, ci ne-am dus iar în sus spre telecabină, unde am găsit din nou marcajul galben.

Vârful Furnica nu este semnalizat, însă este ușor de recunoscut, fiind cel mai înalt punct din preajmă. În zare se puteau vedea poalele muntelui îmbrăcate în straie roz de rhododendron și poteca pe care am venit la început de la mașină, ba chiar din nou și Crucea Caraiman. Am admirat priveliștea și am zis să coborâm prin oceanul de flori, pentru a le admira îndeaproape și a le face poze. Aici coborârea a fost un pic mai dificilă, chiar abruptă, așa că a necesitat ceva mai multă atenție din partea noastră.

Chiar când admiram florile am văzut printre tufe o vulpe ce cobora muntele agale cu picioarele ei subțiri înspre turiști, și n-am ratat șansa de a o filma și fotografia de la distanță. Am continuat traseul înapoi spre Cabana Piatra Arsă pe același drum, iar după 4 ore fix de când am parcat mașina am și ajuns înapoi la ea.

Deși a fost un traseu parcurs fără grabă, în general ușor și doar pe alocuri solicitant, drumul înapoi spre București cu mașina a fost obositor, noi fiind treziți de la ora 6 dimineața. Pe viitor, mai ales în cazul drumețiilor mai lungi, vom lua în considerare să înnoptăm în zonă și să pornim la drum abia a doua zi.