În fiecare an, îmi trec pe listă obiectivele pe care vreau să le îndeplinesc, astfel încât, în ianuarie 2025, mi-am notat că mi-aș dori să ajung pe un vârf din România. Mai fusesem pe Ciucaș prin 2014, când eram destul de mică, însă nu îmi mai aminteam mare lucru, ba chiar nici nu mai știam unde se găsea pe hartă. Până când, venind în vară de la Saschiz, Waze-ul ne-a dus prin serpetinele drumului spre Cheia, de unde am văzut în zare niște stânci imense, care se ascundeau și apăreau din nou printre copaci. Când mi-am dat seama că mă uitam la Masivul Ciucaș, am spus că nu pot lăsa să treacă anul fără vreo drumeție aici.

Ciucașul este un munte de poveste, poate mai frumos decât Bucegii, cu peisaje care îți taie respirația și te lasă cu gura căscată. Ne-am strâns un grup de prieteni și am început să creionăm pe ce traseu am putea ajunge în vârf. astfel încât, în articolul de astăzi vreau să-ți povestesc despre traseul în Masivul Ciucaș și despre cum poți și tu să ajungi aici.

Pentru a urca spre vârful Ciucaș, natura ne-a lăsat la dispoziție mai multe variante, care pot fi combinate în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție și cât de dificil ai vrea să fie traseul.

Printre punctele de plecare se numără:

  1. Pasul Bratocea – pe care nu l-am preferat pentru că am auzit că s-ar sparge mașinile turiștilor lăsate nesupravegheate cât ei sunt pe munte
  2. Fabrica de Apă Keia – de unde trebuie să urci până la Cabana Ciucaș pe Valea Berii un drum forestier destul de înclinat, care mai este și circulat de mașini de teren
  3. Cabana Muntele Roșu – de unde poți alege fie să mergi prin pădure și să te intersectezi cu drumul forestier o bucată de traseu, fie să mergi pe drumul mai lung pe creastă pe La Răscruce

Toate aceste puncte de plecare necesită să ajungi la ele cu mașina și duc în final la Cabana Ciucaș.

Noi am ales să mergem pe traseul Cabana Muntele Roșu – Valea Berii (drumul forestier) – Cabana Ciucaș – Vârful Ciucaș – Șaua Tigăilor – Cabana Ciucaș – Valea Berii – Cabana Muntele Roșu. Așadar, am schimbat traseul doar între cabană și vârf.

Am ales să ne cazăm vineri seara în Brașov și să pornim sâmbătă dis-de-dimineață spre Cabana Muntele Roșu, pentru că știam că traseul este lung, iar noi nu suntem chiar cei mai în formă iubitori de munte. Dimineață pe la 5:00 ploua destul de tare și auzeam din pat picăturile pe acoperiș, așa că m-am resemnat anticipat că probabil nu vom face nicio drumeție pe așa vreme. Cu toate acestea, ne-am încercat norocul și am plecat la 7:30 din Brașov, iar la 8:30 deja eram pe traseu.

Am parcat mașina la Cabana Muntele Roșu, și am cotit stânga să intrăm în pădure pe marcajul cu dungă galbenă. Nu erau mulți turiști pe traseu, doar noi și încă o mașină, iar peisajul din pădure în acord cu cerul înnorat ne-a cam ținut un pic în priză să nu care cumva să vedem un urs. Poteca mi s-a părut destul de ok, chiar deloc solicitantă, astfel încât după 50 de minute deja am ajuns pe drumul forestier.

Traseul de aici și până la cabană se bifurcă, având la dispoziție 2 variante. Crucea albastră continuă pe drumul forestier, iar dunga galbenă taie din nou pădurea. Am preferat să alegem primul traseu și să urcăm înclinat pe drumul pietruit, pe unde au trecut și câteva mașini ale celor de la Cabana Ciucaș și vreo 2 ATV-uri.

Am ținut-o tot așa, cu pauze dese, încă vreo oră, până am zărit în depărtare Cabana Ciucaș fumegând. Deja aici vântul începuse să bată foarte tare, era mult curent și norii încă nu se deciseseră să plece.

Cum niciun traseu pe Ciucaș parcă nu e complet fără o oprire la cabană, am poposit ș noi jumătate de oră să ne încălzim cu o cafea și să ne tragem sufletul după cele 2 ore de urcare. Mi-ar fi plăcut să și mâncăm ceva, fiindcă meniul lor era tare apetisant, însă timpul se scurgea și știam că mai avem de parcurs destul de mult până la lăsarea întunericului.

Am plecat cu ochii la vârful care se vedea în zare cuminte, lăsând în spate cabana din ce în ce mai mică care, pierdută printre dealuri, cu hornul fumegând, părea chiar o căsuță din povești. Am urmat de această dată marcajul cu bandă roșie, care ne arăta ca mai avem de parcurs cam 1 oră și un sfert. Deja vântul se întețise și mai tare, însă peisajele abia acum începeau să devină din ce în ce mai frumoase.

Spre final, porțiunea cea mai dificilă aș spune că a fost partea cu stânci și bolovani, care a necesitat puțin ajutor și din partea mâinilor la urcare, însă a fost practicabilă. Încă puțin pe poteca șerpuitoare, și am ajuns la faimoasele stânci numite Babele la sfat, și în final, am cucerit Vârful Ciucaș.

În vârf am simțit că suntem în luna ianuarie, nu în septembrie, atât de ger mi s-a părut, ba chiar am găsit și gheață pe tufele din jur. Îmi înghețaseră mâinile, dar tot am stat să fac o poză cu plăcuța pe care scria c-am ajuns la 1954m. Peisajul din jur a fost splendid – atâția munți unul lângă celălalt, ca valurile unei mări verzi.

Am admirat cât am putut de mult, am fotografiat imaginea atât cu ochii, cât și cu telefoanele, și am plecat înapoi spre cabană, întâi pe marcajul dungă roșie, în sensul opus de unde venisem, iar apoi pe marcajul cruce roșie, pe la Șaua Tigăilor.

Ca prin miracol, cerul s-a înseninat, iar soarele a apărut ușor ușor dintre nori. Partea aceasta de traseu a fost mult mai spectaculoasă decât prima, cu formațiuni pietroase și văi verzi, încât ne tot opream la fiecare 10 metri să mai pozăm câte ceva. Traseul aș spune că a fost mai ușor decât cel de la dus, însă mai lung, teoretic cam de vreo 2 ore. De fiecare dată când ajungeam pe culmea unui deal și speram în sfârșit că vom vedea cabana, în față ne mai apărea câte un munte de traversat. Pe această porțiune am stat cel mai mult în pauze, iar timpul de pe marcaje n-a mai fost respectat.

Am ajuns la cabană târziu, aproape de ora 17:00, încât probabil ne-ar fi prins noaptea pe ultima porțiune de traseu, fix cea prin pădure. N-am vrut să riscăm să ne întâlnim cu un urs, așa că am hotărât să mergem cu mașina de teren al celor de la Cabana Ciucaș până la parcarea de la Muntele Roșu, cu promisiunea că data viitoare vom face complet traseul de la început și până la final pe propriile picioare.

În final, când am ajuns la cazare eram morți de oboseală după atâtea ore petrecute pe munte, însă sentimentul că am ajuns pe un vârf pentru mine a fost extrem de satisfăcător.

Sper că te-am inspirat și pe tine să pui Vârful Ciucaș pe listă dacă încă nu ai ajuns aici. Mie mi s-a deschis apetitul pentru drumeții cu asemenea priveliști, așa că la anul voi pleca la drum cu visuri mai mari.